În 1969 s-au întâmplat multe lucruri – omul a ajuns pe Lună, spectatorii de la Woodstock au ajuns şi ei în sfere înalte, dar nu cu racheta, Rupert Murdoch a ajuns în Marea Britanie prin achiziţia News of the World, Nixon a ajuns preşedinte, iar Golda Meir a ajuns prima femeie premier a Israelului. Printre toate mega-evenimentele politice, culturale, economice sau spaţiale ale anului, a mai avut loc o lansare, care s-a dovedit importantă în nenumărate feluri: Seiko a prezentat primul ceas de mână cu mecanism quartz.
Quartzul s-a dovedit pentru Seiko, în egală măsură, poate, o binecuvântare şi un blestem. Japonezii au lansat revoluţia quartzului, care s-a dovedit atât de popular încât se preconiza că fiecare ceas va fi echipat cu baterie, iar industria orologeră elveţiană era să-şi dea obştescul sfârşit ca rezultat al acestui fenomen global, care a acţionat ca un tăvălug. Brandul Seiko a devenit cunoscut în toată lumea, iar vânzările au crescut exponenţial. Pe de altă parte, succesul fenomenal al tehnologiei quartz a aruncat în penumbră celelalte realizări ale brandului nipon. Astăzi, pentru foarte multă lume (mai ales în Occident), numele Seiko este sinonim cu ceasuri cu baterie, ieftine şi fără mari pretenţii.
Ceea ce nu e deloc adevărat, după cum am aprofundat când am ajuns în Japonia şi am vizitat două dintre cele trei manufacturi Seiko – manufacturi care pot concura fără emoţii cu cele elveţiene, şi ca dotări, şi ca echipamente, şi ca tehnici şi proceduri folosite, dar, mai ales, şi din punct de vedere al calităţii ceasurilor pe care le produc. Publicul japonez şi, în general, cel asiatic, ştiu deja că Seiko produce ceasuri mecanice de înaltă calitate, datorită seriilor Grand Seiko şi Credor, care însă nu sunt disponibile şi în Vest. Pe de altă parte, japonezii şi-au pus în gând să cucerească şi piaţa occidentală, lansând în martie, la Basel, gama Ananta, unul dintre cele mai reuşite debuturi orologere de anul acesta. Bineînţeles că momentul este dificil pentru a încerca impunerea unor noi nume pe piaţa haute horlogerie, iar segmentul de preţ pe care s-a instalat Ananta (până la circa 5000 de euro) este, se pare, cel mai afectat de criză. Ofensiva niponă trebuie să depăşească însă şi un obstacol suplimentar: într-o perioadă în care brandurile orologere elveţiene nu mai ştiu ce tactici să aplice pentru a-şi asigura un loc bun pentru produse atât în vitrinele cât şi în vânzările retailerilor (a la guerre comme a la guerre, cum spun francezii), Seiko trebuie să lupte şi cu impresia (ca să nu spunem prejudecata) foarte înrădăcinată a pieţei occidentale că ceasurile japoneze sunt quartz şi atât.
Puţini ştiu că istoria Seiko începe foarte demult, în 1881, când Kintaro Hattori a deschis un magazin de ceasuri şi bijuterii denumit “K. Hattori”, în cartierul Ginza din Tokio. Peste 11 ani, în 1892, a început să producă ceasuri de perete în propria fabrică, denumită “SEIKOSHA”. În 1895 a produs primul ceas de buzunar, iar în 1913 a apărut Laurel, primul ceas de mână realizat în Japonia. În 1924 este lansat “SEIKO”, primul model de ceas al cărui cadran este inscripţionat cu numele Seiko. Ulterior, toate piesele au purtat acest nume. În 1937 este înfiinţată manufactura “Daini-Seikosha Co., Ltd.”, predecesoaea actualei entităţi Seiko Instruments Inc. În 1942, apare fabrica “Daini-Seikosha Suwa”, actuala Seiko Epson Corp. În 1950 este lansat modelul Super, primul cu secundar central, iar în 1953 apare Super Auto Dator, un ceas al cărui cadran era îmbogăţit cu un disc ce indica data.
Primul ceas automatic made in Japan provine tot de la Seiko – se numeşte Seiko Automatic şi este lansat în 1955. În 1956 apare Marvel, dotat cu primul mecanism în stil modern, cu 17 rubine şi 18000 de vibraţii pe oră, dotat cu sistemul de absorbţie a şocului Dia-shock. Modelul Cronos, foarte popular în Japonia datorită performanţelor, apare în 1958 (roata balansierului nu are niciun şurub, iar balansierul este securizat cu ajutorul punţilor). În 1959 Seiko lansează Gyro Marvel, un nou tip de mecanism automatic echipat cu tehnologie Magic Lever, ce permite încărcarea eficientă, indiferent de direcţia de rotaţie a masei oscilante. 1960 este anul în care Seiko lansează ceea ce se va transforma într-una dintre cele mai populare şi mai bine primite game ale brandului – Grand Seiko, un mecanism legendar de exact, cu 25 de rubine. În 1963 apare Sportsmatic 5, primul model pe al cărui cardan este inscripţionată cifra 5, care simbolizează tot atâtea caracteristici: mecanism automatic echipat cu tehnologia Magic Lever, carcassă etanşă (pentru că ceasul reprezintă rezultatul eforturiloe Seiko de a se adresa şi segmentului tânăr şi activ), fereastră unică pentru zi şi dată, coroană ascunsă în dreptul orei 4 (din nou o inovaţie pe placul publicului tânăr) şi o largă varietate de modele cu brăţări de metal (tot pentru tineri) şi cadrane în diferite culori. În 1964 apare primul cronograf, Crown Cronograph, dotat cu calibrul 5719, iar în 1965 tot Seiko e responsabil pentru o altă premieră niponă - primul ceas pentru scufundări produs vreodată în Japonia, Diver’s 150m, echipat cu calibrul 6217.În 1967 brandul lansează mecanisme cu o rată de 36000 vibraţii pe oră, atât pentru modelele masculine cât şi pentru cele de damă, pentru o accurateţe sporită.
În acea perioadă, Seiko reuşise să câştige cam tot ce era de câştigat în cadrul competiţiilor interne organizate de guvernul japonez. Prin urmare, în 1964 compania a participat pentru prima dată la Chronometer Concours, organizat de l’Observatoire de Neuchâtel. {i s-a situat … pe locul 144. Niciunul dintre ceasurile japoneze nu s-a calificat pentru certificare. În 1965, la acelaşi concurs, Seiko a ajuns pe locul 114, iar Daini-Seikosha a câştigat locul 6 în ierarhia manufacturilor. În 1966 32 de ceasuri ale brandului japonez au câştigat premii, cea mai bună performanţă fiind locul 9, iar în 1967 Seiko a ajuns pe locul 4. Iar în 1968, când speranţele erau mari, categoria cronometrelor mecanice a fost desfiinţată. Îndisperare de cauză, Seiko s-a înscris la concursul organizat de l’Observatoire de Genève, unde mecanismele sale au câştigat toate premiile de la locul 4 până la locul 10.
În 1969, Seiko a lansat 5 Sports Speed Timer, calibrul 6139, primul cronograf automatic echipat cu cuplaj vertical şi cu roată cu coloane. În 1970 apare calibrul 7017, un cronograf cu funcţie fly-back, iar în anul următor – calibrul 7018: funcţie fly-back şi contor de 30 de minute, în dreptul orei 6. În 1999, cronograful automatic (din gama Credor) este dotat cu calibrul 6S77 (50 de ore rezervă de funcţionare), iar în anii următori Seiko lansează diverse calibre în cadrul cronografelor automatice (ca de exemplu Seiko Brightz în 2004, calibrul 6S28, cu un diametru de 28,4mm, 28800 vph şi 34 de rubine).
Toate aceste performanţe mecanice ale mărcii japoneze au trecut însă pe planul doi (sau undeva departe de centrul scenei) în 1969, când Seiko a lansat Seiko Quartz-Astron, primul ceas de mână din lume echipat cu mechanism quartz. {i nimic nu a mai fost la fel… În anii ’70, când industria orologeră elveţiană se gândea serios să arunce prosopul, şi la Seiko dezvoltarea mecanismelor a fost mult încetinită, din cauza tăvălugului quartz – cererea pentru ceasuri “cu baterie” era atât de uriaşă, încât resursele companiei s-au concentrat în această direcţie. În 1979, numărul ceasurilor quartz produse de Seiko l-a depăşit pe cel al ceasurilor mecanice. Cu toate acestea, firma a continuat să dezvolte calibre mecanice: seria 68 în 1973 (ultraplate), seria 63 în 1976 (automatic masculine) sau seria 42 în 1981 (automatic de damă).
