În panoplia aşa-numitelor mărci ale puterii, obiecte pe care majoritatea celor care au reuşit în viaţă se simt obligaţi să le achiziţioneze pentru a-şi demonstra/consolida noul statut Rolex domneşte demult, alături de Porsche, Brioni, Picasso, sau, mai nou Damien Hirst. Cu toate acestea, probabil că nu există marcă de lux care să fie mai low profile, mai puţin dornică de asocierea cu batalioanele de noi stăpâni ai lumii.
Dacă ar fit răit în zilele noastre, Rastignac şi-ar fi cumpărat cu siguranţă un Rolex în momentul în care terminase de urcat scara socială. Bernard Madoff, un alt exemplu de social climber cum spun americanii, dar a cărui ascensiune s-a sfârşit teribil şi spectaculos de prost, avea nu mai puţin de 16 Rolex în colecţia sa de ceasuri, printre care şi un model ca cel folosit în cel de-al doilea război mondial de prizonierii aliaţi pentru a cronometra perioadele dintre trecerea patrulelor naziste şi pentru a-şi planifica astfel evadarea (evident că Madoff nu a primit permisiunea să-şi păstreze ceasul în închisoare).
Mai mult nolens decât volens, Rolex a devenit în ultima perioadă un paşaport care garantează acceptarea în anumite cercuri sau, în unele cazuri, un talisman care îi ajută pe debutanţii în anumite pături ale societăţii să simtă ca aparţin, ca un fel de parolă sau strângere de mână secretă. Această ipostază, însă, nu a fost deloc căutată de brand, care este unul dintre cele mai reţinute, tăcute şi serioase branduri de haute horlogerie. În vreme ce multe mărci orologere de top recurg la cascadorii publicitare şi de marketing pentru a-şi promova ceasurile, iar directorii lor generali mai au un pas şi se transformă în Richard Branson din acest punct de vedere, oficialii Rolex nu vorbesc, nu fac promovare, se ţin departe de staruri şi de mondenităţi bling. Rolex tace şi produce ceasuri care s-au schimbat remarcabil de puţin în ultima sută de ani, punând accentul pe mecanisme, pe modele ce pot fi considerate veritabile instrumente pentru activităţi profesionale precum scufundări la mare adâncime, aviaţie, alpinism şi experimente ştiinţifice.
De exemplu, în 1953, expediţia condusă de Sir John Hunt, Sir John Hillary şi Tensing Norgay a ajuns în premieră pe Everest cei trei erau echipaţi cu un Oyster Perpetual.
De asemenea, Turn-O-Graph a fost lansat în 1953 şi relansat în 2004, la peste jumătate de secol de la debut. Modelul este, de fapt, o evoluţie a gamei Datejust, căreia i s-au adăugat o lunetă bidirecţională, gradată cu 60 de minute, devenind astfel un instrument de măsurare a intervalurilor scurte. Etanş până la o adâncime de 50 de metri şi echipat cu calibrul A296 şi apoi A260, apare ca referinţa numărul 6309 din catalogul Rolex în 1954. Pe parcursul anilor a devenit foarte rar, dar în prezent este disponibil în mai multe versiuni: oţel, cadran alb şi brăţară Oyster (ref. 116264), oţel şi aur alb, cadran antracit sau auriu, brăţară Jubile sau Oyster (ref. 116263) sau în oţel şi aur roz, cadran gri sau negru, brăţară Jubile sau Oyster (ref. 116261).
Submariner a fost lansat în 1953, ref. 6204. Atunci avea o brăţară Oyster şi era dotat cu ocoroană Twinlock, care asigura etanşeitate perfectă, comparabilă cu hubloul unui submarin.A fost primul ceas de mână pentru scufundări dotat cu un mecanism automatic. Carcasa cu diametrul de 36mm era pe atunci etanşă până la 100 de metri adâncime, iar luneta turnantă era deja marcată cu 60 de minute, pentru a controla durata decompresiei. Ceas instrument prin excelenţă, Submariner a luat parte la numeroase experimente. În 1953, profesorul Auguste Piccard şi fiul său Jacques au atins, la bordul batiscafului Trieste, adâncimea record de 3.150 de metri un prototip experimental de Submariner îi însoţea. În 1954, modelul Submariner ref. 6200 are o etanşeitate garantată până la 200 de metri. Ref. 6538 va fi botezată James Bond deoarece ceasul a fost purtat de Sean Connery în rolul celebrului agent secret. Între timp, instrumentul Submariner era deja preferatul Marinei Regale britanice, Marinei canadiene, forţelor navale peruviene, Forţelor Aeriene ale SUA şi chiar a Marinei Naţionale franceze. În 1959, coroana e dotată cu un system de protectţie sporit, iar diametrul ajunge la 40mm. În 1960, Jacques Piccard şi un locotenent al marinei americane se scufundă în Oceanul Pacific până la aproape 11.000 de metri modelul Deep Sea Special era fixat pe coca batiscafului - în exterior! Ceea ce a dovedit că ceasul a suportat foarte bine o presiune de peste o tonă pe centimetru pătrat. Unul dintre puţinele modele produse a fost de altfel vândut la licitaţie în anul 2000 pentru aproximativ 100.000 de euro. În 1967, Rolex creează Sea-Dweller 2000, primul ceas automatic de scufundări echipat cu o valvă cu heliu. Etanşeitatea e garantată până la 610 metri adâncime (adică 2000 de picioare, după cum sugerează şi numele). Din nou, fişa tehnică este validată de un experiment live - în 1974, Compania Maritimă de Expertiză (COMEX) efectuează misiunea Sagittaire IV doi scafandri francezi profesionişti coboară până la 610 metri. Prin urmare, Rolex continuă să-şi perfecţioneze ceasul-instrument şi, în 1978 lansează versiunea Sea-Dweller 4000 adică etanşă până la 4000 de picioare sau 1220 de metri. Din 1070, de altfel, scafandrii COMEX erau echipaţi cu ceasuri Submariner COMEX identice cu modelele Submariner clasice, dar dotate cu o valvă cu heliu şi purtând inscripţia COMEX pe cadran. În 1979, Submariner apare cu un geam plat din cristal safir, fiind etanş până la 300 de metri adâncime. Astăzi, Submariner are mai multe versiuni cu sau fără dată, din oţel, oţel şi aur sau numai aur,cu lunetă unidirecţională şi gradată cu negru sau albastru. De peste 50 de ani, este considerat ceasul ideal pentru scufundări, dar merge foarte bine şi la costum. Luneta unidirecţională permite calcularea duratei scufundării, iar brăţara Oyster Fliplock, care poate fi prelungită, poate fi uşor purtată peste costumul de diving. Oyster Perpetual Submariner are un mecanism automatic, rotor Perpetual şi o etanşeitate garantată până la adâncimea de 300 de metri.
În 1955 se lansa un alt instrument legendă marca Rolex GMT-Master (ref. 6542, dotată cu calibrul 1036, 1065, 1066). În 1982 apare GMT-Master II (ref.16750), iar în 2005 Rolex prezintă la Basel ref. 116718 chintesenţa evoluţiei carcasei Oyster. Modelul are o brăţară masivă cu un sistem sigur de închidere, lunetă dotată cu un disc din ceramică şi un cadran cu un aspect inedit, cu indecşi şi ace care ies în evidenţă. Încă de la lansare, GMT-Master avea un ac suplimentar care indica ora în al doilea fus orar vizibilă pe luneta inscripţionată cu 24 de ore. Iniţial, luneta era realizată cu o combinaţie cromatică roşu/albastru pentru a sugera ziua şi noaptea, iar la cele mai recente versiuni a apărut un disc din ceramică neagră. Ca instrument, GMT-Master a fost conceput în primul rând pentru piloţi mai precis pentru piloţii de pe avioanele Pan American. Era de altfel primul ceas care putea afişa simultan ora pe două fusuri orare. Astăzi e disponibil în mai multe versiuni: oţel cu lunetă roşie/albastră, neagră/roşie sau neagră cu cadran negru, oţel şi aur galben cu lunetă neagră şi cadran negru sau aur galben cu lunetă neagră şi cadran verde sau negru. Purtătorul poate potrivi ora pentru cel de-al doilea fus orar în timp ce ceasul continuă să funcţioneze, menţinându-şi acurateţea. La modelul actual, datorită lunetei rotative, ceasul poate afişa timpul şi în cel de-al treilea fus orar. Ceasul e etanş până la 100 de metri.
Rolex a început să manufactureze cronografe în anii 30 carcase rotunde sau pătrate, din oţel sau aur, cadrane cu două sau trei contoare pentru minute, ore şi secunde, cu tahimetre sau cu gradaţii destimate să calculeze pulsul. În 1963 apare cronograful Cosmograph (ref. 6239).
Ulterior, numele Daytona este inscripţionat pe cadran, făcând trimitere la celebra cursă auto de anduranţă şi astfel s-a născut Cosmograph Daytona, unul dintre cele mai populare modele Rolex.
Iniţial, robustul şi elegantul Daytona era echipat cu un mecanism mecanic clasic, iar tahimetrul era gravat pe lunetă. Ceasul a intrat în istorie şi datorită lui Paul Newman, care era mare fan şi care a purtat un model exotic (negru cu indecşi albi, realizat pe comandă) în timpul filmărilor pentru filmul Winning, în 1969. De atunci, modelele echipate cu asemenea cadrane sunt supranumite Paul Newman de către colecţionari.
În 1988, instrumentul Cosmograph Daytona este echipat cu un mecanism automatic pe atunci un calibru Zenith El Primero, modificat de Rolex. Începând cu anul 2000, primeşte un mecanism conceput şi realizat de Rolex calibrul 4130, după 5 ani de teste. Mecanismul automatic de cronograf este foarte rezistent la şocuri şi câmpuri magnetice şi are o rezervă de funcţionare de 72 de ore. Ceasul e instrumental ideal pentru calcularea timpului scurs de la începerea perioadei cronometrate şi a vitezei medii. Daytona este primul cronograf etanş din lume (garantat până la 100 de metri adâncime) şi rămâne printre modelele cele mai căutate de către colecţionari.
Milgauss a fost lansat de Rolex în 1954, fiind conceput ca un ceas antimagnetic special pentru cei care lucrau în centrale nucleare sau laboratoare de cercetare, unde câmpurile electromagnetice puteau să joace feste oricărui mecanism de ceasornic. Modelul original de Milgauss se asemăna foarte mult cu Submariner carcassă şi lunetă supradimensionate, coroana Twinlock şi brăţara Oyster. Gama a avut doar două modele (6541 şi 1019), fiind scoasă din fabricaţie în 1988, dar Milgauss a rămas un preferat al colecţionarilor. În 2007 a fost readus la viaţă, în trei variante cu carcase de 40 de milimetri. Încă de la lansare, Milgauss a fost considerat ceasul oamenilor de ştiinţă mai precis toţi cei care aveau de-a face, la locul de muncă, cu câmpuri magnetice ce depăşeau nivelul maxim de 60-70 de gauss la care un ceas mai poate funcţiona corect. În 1954, aceste categorii includeau cercetători, ingineri, electricieni, chimişti, fizicieni, doctorii şi întregul personal medical etc.
În ceea ce priveşte aversiunea brandului faţă de schimbări (probabil că fondatorul Rolex ura expresia go with the flow), ea este dovedită şi de rezistenţa altor modele la schimbare.
Datejust, primul ceas de mână care indica data într-o apertură pe cadran (la miezul nopţii data se schimbă automat), a fost lansat în 1945, iar Datejust II a fost lansat în 2009. Carcasa a ajuns la 41 de milimetri (după ce ceasurile de peste 45 de milimetri erau deja norma de ani buni), iar mecanismul cu o rezervă de funcţionare de 48 de ore este proiectat şi manufacturat în totalitate de Rolex. În 1956, Rolex introducea pe piaţă Day-Date, primul ceas de mână care afişa data şi ziua săptămânii înscrisă în totalitate pe cadran, fără prescurtări. Day-Date II a apărut în 2008, tot într-o carcasă de 41mm şi echipat cu un mecanism 100% Rolex, rezistent la şocuri şi radiaţii magnetice. Pentru această gamă, Rolex a luat chiar decizia neaşteptată de a lansa şi o nouă serie de cadrane, cu un design foarte contemporan, evident temperat de linii clasice.
Din când în când, însă, probabil că designerii brandului se mai dezlănţuie şi aşa apar modele precum piesa Cosmograph Daytona supranumită Leopardul (carcasă din aur ornată cu diamante şi safire galbene, pusă în valoare de un cadran animal print, leitmotiv care se continuă şi pe curea) sau Zebra (un Datejust Royal Black al cărui cadran reproduce coloritul unei zebre, iar luneta e pavată cu diamante sau cu safire negre, în timp ce cadranul e ornat cu diamante albe şi negre). Anul acesta, Rolex a lansat noul Oyster Perpetual Datejust Rolesor, într-o versiune foarte feminină, cu cadrane romantice, poetice chiar, împodobite cu floricele şi steluţe, iar luneta este pentru prima dată pavată cu diamante. După cum spun cei de la Rolex o reverie creativă. În niciun caz bling.
